Caut să-l păstrez pe Dumnezeu în existența mea de zi cu zi și experiența asta fără Dumnezeu nu știu dacă aș fi putut să o depășesc”- Chris Simion. 

0
593

Fiecare alege cum își duce propriile lupte. Când a fost diagnosticată cu cancer la sân, în urmă cu un an, la doar câteva zile după ce proiectul său de suflet, Grivița 53, fusese premiat la o importantă gală la Marsilia, regizoarea Chris Simion nu a călcat pe calea deznădejdii, alegând să trăiască experiența cu toate provocările sale. 

A cerut normalitate celor din jur, a lucrat în toată perioada tratamentului și a scris o carte, “Care dintre noi”, un fel de jurnal de călătorie pentru pacient și însoțitor. Nu i-a fost ușor, au fost dureri și momente halucinante. Nu a fost însă disperare, a fost iubire și credință.

“Această experiență am traversat-o în pași mici și siguri pentru că a fost destul de halucinantă și delirantă, ca stări și reacții. Probabil dacă mă vedeai din exterior și nu știai că trec prin asta probabil că credeai că sunt o psihopată, îmi dedublam personalitatea Pentru că acum puteam să stau lângă tine si să zâmbesc și în cinci minute să pic pe jos de durere sau să mi se crispeze corpul și să nu pot să merg sau să nu. (…) Instrumentele pe care le-am avut la îndemână în această perioada m-au făcut să văd partea pozitivă a experienței: credința si răbdarea. Am simtit toată energia pozitivă și toate rugăciunile pe care oamenii le săvâșeau pentru mine pe perioada tratamentului. E ceea ce am simțit. Mi-a fost suficient să pot să merg mai departe și să mut pe planul doi durerea, suferința și să las planul unu viața”, a spus Chris Simion, într-un interviu pentru HotNews.

A descoperit-o pe Chris Simion așa cum nu o știa. “Eu credeam că sunt un om slab și am descoperit că sunt un om foarte puternic. E o experiență a limitelor, depinde de tine ce limită vrei să-ți pui și cât de departe să mergi în experiența asta care e infinită”, spune regizoarea acum.

A fost la un pas să renunțe. “N-a fost însă un gata nu mai pot în sensul deznădejdii, nu am ajuns în disperare nicio clipă, dar am spus nu mai pot în tratament complet pentru că simțeam că toată chimia pe care o bag în mine și toată otrava pe care o accept, la un moment dat și-a atins scopul și îmi face rău și nu îmi face bine. Si asta a fost spre finalul curelor, am făcut 16, pe la cura 12-13 am decis să opresc, dar a fost mult mai influent soțul meu care m-a determinat să merg mai departe și prietenii”, explică ea.

S-a gândit și la moarte, pentru că, spune, “moartea este unul din gândurile cu care te împrietenești cel mai repede”. “Se transformă total, nu mai este un concept, moartea devine ceva concret, cu care mergi de mână și e o senzație foarte pervers ă când te gândești la moarte în modul ăsta pentru că îți dai seama cât de mult îți iubești viața și în același timp cât de disponibil ești să treci dncolo într-o experiență necunoscută, dar pe care o simți cu totul ca fiind experiența pentru care te-ai pregătit toată viața”.

Experiența aceasta extremă prin care a trecut nu i-a schimbat însă credința, dimpotrivă. “Mi-a demonstrat că nu sunt o ipocrită, nici o impostoare. Caut să-l păstrez pe Dumnezeu în existența mea de zi cu zi și experiența asta fără Dumnezeu nu știu dacă aș fi putut să o depășesc”, spune Chris Simion.

Poate și de aceea în cartea pe care a scris-o, “Care dintre noi”, un preludiu pentru romanul pe care îl pregătește, coboară în cele mai ascunse unghere ale unui suflet captiv într-un trup în suferință, pentru a da o dovadă de iubire.

„Care dintre noi” nu este însă o carte despre boală, durere, suferinţă sau întuneric, ci una despre iubire şi despre iertare, a explicat Simion-Mercurian, la Gaudeamus.

„I-am zis lui Dumnezeu «dacă ai făcut să mă bagi în jocul ăsta, tot Tu să mă scoţi»“

„Diagnosticul a fost pentru mine, o situaţie-limită de viaţă. Fiecare dintre noi poate avea propria lui situaţie extremă şi cred că ţine doar de unghiul pe care-l alegi ca să ieşi sau ca să intri şi mai adânc în haos, în delir. Eu am ales să văd partea plină a paharului şi când paharul era gol”.

Nu ştie dacă o astfel de viziune are legătură şi cu profesia sa de regizoare, dar ştie clar că îşi datorează succesul credinţei, răbdării şi jumătăţii sale, Tiberiu Mercurian „care a avut foarte-foarte mult umor în această perioadă şi care m-a învăţat să mă mut de pe scaunul pe care mă încăpăţânam să rămân de multe ori şi să văd că o experienţă care aparent poate îţi dădea senzaţia că te jupoaie, de fapt te înalţă, şi că îţi trebuie doar răbdare”. 

„Ajunsesem la nişte limite aberante”

Când durerile deveneau insuportabile şi moralul dispărea complet, aceste trei elemente au salvat-o. Durerea fizică, a mai povestit regizoarea, a fost un exerciţiu pe care a trebuit să-l fac cu foarte foarte multă răbdare. Pentru că ajunsesem la nişte limite aberante, absurde. Au fost nişte momente, multe în acest an, în care durerea de muşchi şi de oase a fost teribilă. N-am cum s-o descriu mai bine acum. Dar am reuşit tot timpul s-o pun pe planul doi şi să n-o las să mă domine, să mă schimbe şi să devină partea principală a jocului”.

Chris Simion alături de dr. Andreea Moldovan, Revelion 2019

La finalul acestei luni, Spitalul Sf. Constantin va sprijini lansarea cărții Care dintre noi atât la Librăria Libris din Brașov, cât și la spitalul nostru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.