Otita nu se tratează „după ureche”

0
6259

Dr. Gabriela Ciolac_medic_specialist_ORL_1Chiar dacă pentru multă lume prezența apei în ureche pare să fie cauza principală a declanșării otitei, Dr. Gabriela Ciolac, medic specialist O.R.L. la Spitalul Sf. Constantin Brașov, spune că acesta este doar un mit și avertizează că afecțiunea trebuie privită cu toată seriozitatea pentru că poate avea complicații grave.

Una dintre afecțiunile cu care se confruntă copiii vara este otita. Apa care le rămâne în urechi după ce fac baie în mare sau în piscină este probabil cea mai cunoscută cauză. Mai sunt și altele?

Otita externă este o inflamație a conductului auditiv extern, uneori cu extindere la nivelul pavilionului auricular, ce se caracterizează printr-o durere intensă la nivelul urechii, cu exacerbări nocturne și la atingere, cauzată de diverși factori. Dintre factorii incriminați în etiopatogenia otitei externe se numără: stafilococii (auriu si epidermidis), Pseudomonas aeruginosa, precum și streptococii, Proteus vulgaris sau colibacilii, germeni saprofiți ai conductului auditiv extern. Cerumenul joacă un rol protector important pentru pielea conductului. Astfel, prin pH-ul său acid (6,2-6,9) și compoziția ceruminoasă, protejează tegumentul conductului. Pelicula de ceară constituie nu numai o  barieră chimică, ci și o veritabilă capcană pentru corpii străini. Aspectul și consistența dopului de cerumen variază în funcție de proporțiile elementelor constitutive, de gradul de deshidratare și de vechimea produsului ceruminos. Nu este recomandabil să curățăm cu orice preț, sub pretextul igienei, un strat fin de cerumen, care nu este decât benefic.

Evoluția procesului înfecțios prezintă următoarele faze:
• edemul straturilor superficiale, cu obstrucția canalelor glandulare și dispariția stratului protector de grăsime;
• pH-ul devine alcalin, ceea ce permite proliferarea germenilor;
• leziunile sunt agravate de gratajul sau tratamentul greșit instituit (se produce sensibilizarea tegumentelor, accentuarea pH-ului alcalin etc.)

În concluzie, pielea intactă care căptuseste conductul auditiv extern reprezintă, alături de factori_favorizanti_otita
cerumen, o barieră naturală în calea agresiunii agenților bacterieni. Această barieră de protecție poate fi modificată în situațiile în care scade imunitatea organismului (afecțiuni generale precum: diabet zaharat, cancer, HIV, TBC, Hepatită cronică virală, tratamente îndelungate cu cortizon), în situații fiziologice (sarcina), în situațiile în care se utilizează șampon sau săpun pentru spălatul în ureche, dacă practicați frecvent înotul cu capul sub apă, dacă utilizați bețișoare cosmetice cu care puteți leza pielea conductului auditiv extern, dacă suferiți de eczeme cronice (care se manifestă prin mâncărimi la nivelul urechii și formarea de cruste).
Așadar, ideea potrivit căreia otita externă este favorizată de infecții luate de la piscine sau mare este doar un mit, în realitate umezeala din conduct macerează pielea și creează porți de intrare pentru bacteriile și ciupercile care în mod normal colonizează tegumentul din conductul auditiv extern.

Ce recomandați: să folosim sau nu bețișoarele ca să scoatem apa din urechi?

Apa se evaporă în mod spontan din ureche, nu este necesar să folosim manevre intempestive pentru a o indepărta. Se recomandă să folosim cu prudență bețișoarele cosmetice pentru ca riscăm să lezăm tegumentul, să împingem cerumenul spre timpan sau chiar să provocăm o leziune/perforație a membranei timpanice.

Sursa: Bornaz Sebastian - File:Anatomy of the Human Ear.svgderivate work by Bornaz Sebastian, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8310613
Anatomia urechii Sursa: Bornaz Sebastian – File:Anatomy of the Human Ear.svgderivate work by Bornaz Sebastian, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8310613

Care sunt simptomele otitei?

Simptomatologia otitei externe depinde de structura implicată (tegumentul conductului auditiv extern) și nu de agentul cauzal. Inițial procesul inflamator determină prurit (mâncărime) la nivelul CAE. Accentuarea procesului inflamator determină apariția otalgiei intense (durere la nivelul urechii), cu perioade de exacerbare nocturnă. Ea apare din cauza edemului care crește presiunea exercitată de epiteliu pe pereții conductului auditiv extern. Orice mișcare în articulația temporo-mandibulară, a pavilionului sau a conductului auditiv cartilaginos accentuează otalgia. Procesul inflamator se poate extinde retroauricular, cu decolarea pavilionului spre exterior. Tumefacția tegumentelor, cu stenoza consecutivă a CAE, precum și exudatul produs determină hipoacuzie (scădere de auz).

Otoreea este inițial seroasă (exudat), dar apoi devine mai vâscoasă, chiar purulentă, conținând germeni și celule epiteliale descuamate. Prezența unor secreții otice purulente abundente, de culoare verzuie, intens fetide, în care se pot vizualiza bule și false membrane este caracteristică unei otite externe al cărei agent etiologic este bacilul piocianic. La aceste semne se asociază hipoacuzia, uneori însoțită de acufene (zgomote auriculare). Semnele generale ale sindromului toxic (febra) apar doar în cazul diseminării limfatice a infecției. Apare adenopatie satelită  în regiunea parotidiană sau retroauriculară.

Care sunt deosebirile (ca gravitate) între otita medie și cea externă?

Otita externă se poate agrava fără un tratament adecvat cu extinderea infecției la nivelul pavilionului auricular și apariția infecției acestuia (pericondrita) sau cu modificări ale tegumentului care vor duce la stenozarea acestuia.

Otita externă malignă este cauzată în mod exclusiv de Pseudomonas aeruginosa și apare la pacienții cu o scădere a apărării imunitare, în special diabetici în vârstă, insulinodependenți. Mai rar, otita externă malignă poate să apară în leucemie, în timpul chimioterapiei sau a tratamentelor cu doze mari de steroizi.

Otita medie este agravată de numeroase complicații, uneori cu risc vital (meningita). Ea poate să se complice cu otomastoidita, pareza de nerv facial, fistula LCR și risc de apariție a meningitei precum și tromboflebita de sinus venos lateral, petrozite, abces extradural și  abcese cerebrale.

Care sunt consecințele otitei tratate „după ureche”? Ce forme grave poate avea?

Orice tratament este recomandat a se utiliza la indicațiile precise ale unui medic specialist O.R.L., după examinarea urechii, pentru a stabili un diagnostic corect și a institui un tratament adecvat. Tratamentele empirice pot avea beneficii minime și uneori pot agrava o patologie existentă la nivelul urechii.

Este necesar tratamentul cu antibiotice?

Tratamentul antibiotic pe cale generală în cazul otitei externe este recomandat doar în cazurile grave, care nu răspund la tratamentul topic, local. Deseori este incriminat stafilococoul auriu în etiopatogenia otitei externe și se recomandă utiilizarea unor antibiotice antistafilococice precum Oxacilina sau Ciprofloxacina. De cele mai multe ori tratamentul local cu picături otice cu antibiotic și antiinflamator este suficient. Rareori este necesar să prelevăm secreții din conductul auditiv extern pentru a stabili agentul etiologic (mai ales la cei cu imunodepresie, diabet zaharat, tratament cronic cu corticosteroizi) și a trata o otită externă rebelă la tratamentele clasice. Un examen otoscopic atent, o anamneză amanunțită îndrumă medicul curant către un diagnostic corect și implicit un tratament eficient. Examinările paraclinice trebuie utilizate ori de câte ori se impune (suspiciunea apariției unei complicații) pentru a putea ghida planul de tratament și a obține rezultatele dorite.

Articol apărut în Revista Ropharma, nr. 4, iunie-august 2016

NOTĂ: articolul de mai sus are scop strict informativ și nu reprezintă o recomandare cu caracter medical. Pentru informații detaliate și recomandări medicale personalizate vă rugăm să vă adresați medicilor noștri la cabinetul ORL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.