Rolul psihologului

0
674

A fi terapeut înseamnă a-l ajuta pe client să descopere ceea ce încearcă să exprime prin tulburările sale, ceea ce nu putea transmite altfel decât prin suferințe manifestate, deoarece barierele sale morale, sentimentele de culpabilitate inconștiente nu îl lăsau să se exprime altfel.

  • Emoțiile în viața de zi cu zi

În funcție de experiențe, ne formăm anumite strategii de a reacționa la emoții. De exemplu, preferăm să ne ferim de situațiile neplăcute sau evităm reamintirea evenimentelor dureroase. Totuși, cea mai eficientă strategie de reglare emoțională este reevaluarea: oferirea unei noi interpretări evenimentului. Într-un studiu, creierul participanților a fost monitorizat în timp ce ei priveau fotografii triste, precum o femeie ce plângea la o înmormântare. Ulterior li s-a cerut participanților să își imagineze că femeia din fotografie a fost mai degrabă la o nuntă și nu la o înmormântare. Când participanții au privit pentru prima dată imaginea, o structură a creierului implicată în perceperea fricii, a furiei și a altor emoții (amigdala), a fost activă. Ulterior, prin monitorizarea creierului, s-a observat încetarea activității ei. Cu alte cuvinte, particianții au influențat activitatea acesteia în mod conștient doar prin interpretarea pozei într-un mod diferit. Astfel, putem observa controlul pe care îl avem asupra corpului nostru, ceea ce susține ideea că emoțiile influențează starea noastră de sănătate.

Terapeutul este cel care observă mecanismul de reglare emoțională și  împreună cu clientul, identifică un alt mod de interpretare a evenimentelor.  

  • Neuroștiința și psihologia

Fericirea, tristețea, coordonarea mișcărilor sunt rezultatele procesării informațiilor în care sunt implicați neuronii. Astfel, fiecare neurotransmițător influențează gândul, emoțiile și comportamentul într-un mod diferit. De exemplu, dopamina este implicată în motivație, în reglarea comportamentului și în perceperea plăcerii. Adicțiile, precum jocurile de noroc, drogurile, iar mai nou dependența de platforme de socializare, sunt situații în care dopamina este implicată. Serotonina are un efect determinant în reglarea somnului, în controlul impulsurilor, în comportamentul agresiv și în pofta de mâncare. Un mic dezechilibru a neurotransmițătorilor poate afecta comportamentul într-un mod dramatic. Depresia poate fi un rezultat al deficitului de serotonină, iar uneori medicația este absolut necesară și eficientă. Totuși, imaginați-vă că ați petrecut câteva nopți fără să puteți adormi, gândindu-vă la o persoană dragă recent internată în spital cu o boală gravă. A lua un medicament prescris de doctor vă poate ajuta să adormiți, dar putem concluziona că insomnia dumneavoastră a fost cauzată de lipsa pastilelor? Cu siguranță, nu. Anxietatea și insomnia au fost determinate de modul în care a fost interpretată acea veste, iar prin terapie putem să învățăm un alt mod de abordare a evenimentului.

Spitalul „Sfântul Constantin” se bazează pe o colaborare între psiholog și psihiatru, implicând atât evaluarea, cât și psihoterapia.   

  • Perceperea unui eveniment negativ

Există o predispoziție spre evaluarea unor situații în mod negativ, privind un eveniment intern, stabil și global. De exemplu, un student care ia o notă mică își poate spune că este lipsit de inteligență (intern), că nu va putea schimba asta vreodată (stabil) și că totul va duce la un eșec indiferent de efortul depus (global). O altă persoană, poate avea o interpretare diferită, atribuind nota la o cauză externă (profesor slab), instabilă (nu am învățat lecția) și specifică (un subiect plictisitor).

Psihologul observă acest tipar și propune un alt mod de abordare a situațiilor din viața clientului.   

  • A trăi în armonie este o abilitate care se învață

Psihoterapia reprezintă o interacțiune între terapeut și client, scopul acesteia fiind identificarea cauzelor ce duc la stări emoționale neplăcute și comportamente dezadaptative. E posibil să îți dorești o viață armonioasă alături de cei din jur, lipsită de relații tensionante în mod constant. Terapia este o șansă prin care poți să descoperi lucruri noi în modul de a percepe viața. De exemplu, călătorind cu avionul, știi că la începutul fiecărui zbor, te ia în primire personalul de la bord care trece în revistă instrucțiunile de siguranță. În acel moment, cei mai mulți dintre pasageri se afundă în lectura publicațiilor aflate la bord, pentru că au mai auzit instrucțiunile. Astfel, rețin cazul în care cabina se depresurizează și cad măștile de oxigen. Trebuie să-ți pui masca pe față înainte să ajuți pe altcineva. De ce? Pentru că, dacă nu-ți pui masca, poți leșina și atunci nu mai poți face nimic, nici pentru tine, nici pentru altcineva. Altfel spus, cu cât știi mai multe despre tine, cu atât ești mai capabil să-i ajuți și pe ceilalți și să ai relații armonioase. Înțelegerea modului de funcționare a minții este o resursă esențială pentru noi toți.

Psihoterapeutul este acel om care te însoţeşte în procesul cunoaşterii de sine, este alături de tine şi te ajută să îţi fructifici potenţialul.

Psihoterapeut Cristina Negrea, Spitalul Sf. Constantin Brasov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.