Studiu de caz: Cardiologie intervențională – Stenoze grave ale arterelor coronare și procedura de implant stenturi

0
1131

Centrul de Cardiologie Clinică și Intervențională deschis în cadrul Spitalului Sf. Constantin în luna noiembrie 2019 schimbă în bine viața pacienților care suferă de afecțiuni cardiace. Am vrea să vă împărtășim povestea unei paciente de 67 de ani a cărei stări de sănătate s-a îmbunătățit semnificativ după ce a urmat un tratament în centrul nostru.

Pacienta noastră, fostă fumătoare, obeză, dislipidemică, cunoscută cu hipertensiune arterială, bronhopneumopatie cronică obstructivă s-a prezentat la cabinetul de cardiologie al Spitalului Sf. Constantin pentru a solicita încă o părere cu privire la starea ei de sănătate, întrucât în ciuda unor rezultate bune ale analizelor acuza lipsa de aer la eforturi fizice mici.

În ultimul an pacienta avusese parte de mai multe consulturi cardiologice și a fost chiar internată câteva zile, însă toată lumea i-a spus că oboseala este datorată greutății corporale prea mari, a faptului că are o vârstă înaintată și a problemelor pe care le are cu plămânii. I se efectuaseră nenumărate ECG-uri, ecografii cardiace, radiografii toracice, analize de sânge. Toate analizele păreau să indice că nu există probleme de altă natură. Cu toate acestea, pacienta se simțea rău și nu își putea desfășura activitatea de zi cu zi în condiții normale.

În cadrul clinicii noastre, pacientei i s-a efectuat o anamneză atentă și un examen obiectiv, un ECG și o Ecografie cardiacă, iar rezultatele arătau la fel ca și cele vechi. Totuși în urma analizelor de sânge, s-au descoperit niveluri crescute de colesterol și acid uric. Dr. Dragoș Lupu i-a propus pacientei o coronarografie pentru a vedea dacă vasele care hrănesc inima cu sânge sunt înfundate în ciuda faptului că pacienta nu acuza durere toracică tipic anginoasă.

La coronarografie medicul a constatat că două din cele trei artere coronare sunt cu stenoze severe, astfel că pacientei i-au fost implantate 3 stenturi, procedura desfășurându-se fără complicații și cu rezultate foarte bune. Procedura a fost efectuată în timp ce pacienta era conștientă, cu abord radial (la nivelul încheieturii mâinii). Aceasta s-a putut mișca imediat după intervenție.

În momentul în care pacienta a ajuns în salon, a simțit că și-a recăpătat respirația pe care o pierduse în urmă cu mai bine de un an. Pe parcursul internării starea pacientei s-a ameliorat semnificativ ea deja putându-se plimba pe tot coridorul secției, lucru imposibil înainte de intervenție. Pacienta s-a externat într-o stare foarte bună, cu indicație de tratament medicamentos specific și controale cardiologice periodice în ambulator.

Iată încă o dovadă că o echipă de medici bine pregătiți și un centru dotat cu cele mai moderne echipamente pot oferi tratamente de ultimă generație pacienților și le pot îmbunătăți semnificativ starea de sănătate și calitatea vieții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.